Cum finanțez de un an și jumătate CAS-ul ca să-și bată joc de mine

3332

Plătesc neîntrerupt, de ani de zile contribuțiile sociale, de sănătate, impozite și toate celelalte taxe aferente venitului meu. Din aprilie 2014, sunt angajatul ONG-ului pe care tot eu îl conduc, deci mă duc frumos, o dată la trei luni, și plătesc personal aceste contribuții amintite. Tot o dată la trei luni, primesc prin poștă o hârtie de la Finanțe după ceva vreme, în care sunt anunțat că mi-au fost stinse toate creanțele pe care le am față de Stat. Și, în fine, tot o dată la trei luni, acea hârtie îmi amintește că nici până în acest moment n-am card național de sănătate.

Dacă nu știți, scrie pe site-ul CNAS, că acest card a început să fie distribuit către asigurați în 19 septembrie 2014. Cum eu îmi plătesc regulat contribuțiile, am zis că ar fi firesc să primesc și eu un astfel de document. Mai ales că autoritățile amenințau anul trecut că vor introduce obligativitatea prezentării cardului la medic. Așa că prin primăvara anului trecut, am zis că trebuie să mă duc până la CJAS Mureș să mă interesez de ce nu primesc și eu cardul. A trebuit să mă cert cu o doamnă de la ghișeul de informații (care o ținea una și bună să mă duc acasă și să aștept să-mi vină cardul), ca să ajung apoi la un domn de la biroul de relații cu contribuabilii care a fost mult mai serviabil. De la el am aflat că Finanțele și CNAS n-au fost în stare să comunice între ele și să afle că în 2014 eu mi-am schimbat locul de muncă, fără nici măcar o zi de pauză de la plata contribuțiilor. Așadar, deși plăteam deja la acea vreme de un an de zile toate contribuțiile, eu nu aveam statutul de asigurat.

Acest domn mi-a dat asigurări că situația se va remedia și că, pentru un card european de asigurat (cu valabilitate limitată însă la câteva luni), trebuie doar să depun o cerere și să aștept să-mi vină cardul acasă. Ceea ce s-a și întâmplat, iar înainte de o călătorie a mea în mai 2015 în afara țării, deja eram în posesia acelui card european. Cum ar veni, inclusiv CNAS-ul s-a lămurit asupra statului meu de asigurat. Cu toate acestea, câteva luni mai târziu, prin toamna lui 2015, când deja cardul meu european de asigurat expira, cel național nu mi-a ajuns în posesie. Între timp a apărut posibilitatea verificării online a statutului de asigurat aici. Am verificat pe baza CNP-ului, iar rezultatul era că nu sunt asigurat.

Mai menționez și că în ultimii 10 ani mi-am văzut medicul de familie numai în vreo 4-5 rânduri, cu ocazia nevoii de a obține hârtii inutile de care aveam nevoie pentru a face eu ceea ce Statul, în era digitală, nu este în stare să facă între instituțiile sale: adică să comunice informații despre mine. Așa că nu m-am grăbit să revin la CJAS Mureș, să mă cert din nou cu doamna de la informații, care nu este în stare să înțeleagă raportul normal asigurat-asigurator și să te trateze, ca plătitor, cu respectul cuvenit.

Se face ianuarie 2015, primesc din nou hârtia de la finanțe că iarăși sunt curat de creanțe, la fel ca de fiecare dată de când sunt angajat, îmi aduc din nou aminte că n-am card. Mă duc așadar din nou la CJAS Mureș. Din nou la informații nu capăt nici o informație, mă așez la coadă la biroul de relații cu contribuabilii. În primele zece minute, coada nu se mișcă – e căzut sistemul. Tot cu sistemul informatic la pământ, ajung la același domn care mă lămurise și acum aproape un an, care-mi confirmă că sunt asigurat. Îmi spune și că s-ar putea să fiu printre cei 15.000 care vor primi în această perioadă cardurile, dintr-o nouă tranșă tipărită către finalul anului tocmai încheiat. Îmi mai spune că pot să stau liniștit, în toamnă s-a dar un ordin cum că nu-i musai să am cardul, că pot dovedi cu o adeverință de la CJAS că sunt asigurat. Capăt în aceeași zi inclusiv adeverința – care e de fapt un printscreen după site-ul CNAS unde oricine își poate verifica statutul de asigurat (inclusiv medicul la care mă duc, deci habar n-am de ce am nevoie de acea adeverință).

Așadar, cu tot cu statutul de asigurat, pe care CNAS când mi-l recunoaște, când nu, eu card n-am. La un an și jumătate de când a început distribuirea lui. Deși sunt cu taxele la zi. Cum ar fi ca eu să-mi plătesc taxele cu aceeași eficiență? Sau cum ar fi dacă un asigurator privat la care vă încheiați polița CASCO v-ar trata cu asemenea dispreț și v-ar elibera polița după… nu știu exact, că încă eu nu mi-am primit „polița”, după mai bine de un an și jumătate? Și mai ales, cum naiba mai ai atâta nesimțire încât să-mi spui ca gestionar al sistemului de sănătate, că cea mai eficientă soluție e asta în care Statul are monopol pe asigurările de sănătate și eu n-am posibilitatea să aleg, deci sunt obligat ca pe banii mei să accept o asemenea bătaie de joc?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.