Management de secol 20, în învățământul din secolul 21

2456

Despre fondul clasei și cum se finanțează ilegal și imoral sistemul de învățământ a scris Radu Bălaș aici. S-a comentat mult pe marginea articolului, atât de către părinți, cât și de către cadrele didactice. Puteți vedea comentariile aici. Cert este că putem discuta și analiza pe toate părțile această problemă, însă câtă vreme primăriile nu-și îndeplinesc obligația legală de a dota școlile, iar părinții și cadrele didactice vor accepta în continuare această bătaie de joc, nimic nu se va schimba.

De ce am reluat această temă? Pentru că după articolul mai sus amintit, am început să primim noi dovezi că primăriile într-adevăr nu-și îndeplinesc obligația legală de a dota școlile. În cazul de față, este vorba despre o grădiniță din Tîrgu-Mureș, care răspunde la o solicitare venită de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), prin care i se cere să raporteze dotările în privința securității, dotări care lipsesc aproape în totalitate. Pentru a proteja identitatea celor care ne-au trimis documentul, am acoperit unele părți din el.

Ce putem vedea din document? În primul rând că într-o grădiniță din Tîrgu-Mureș, singura dotare în materie de securitate rămâne gardul. În al doilea rând, din document vă puteți forma o imagine clară despre „informatizarea” sistemului de învățământ și cât de eficient e ISJ, în era informației, în gestionarea unor documente. În loc să folosească una din numeroasele aplicații gratuite de document management, ISJ continuă să transmită adrese și circulare, pe care niște funcționari mai apoi să le completeze cu pixul, scaneze și trimită apoi înapoi la ISJ. Cu alte cuvinte să presteze o muncă inutilă plătită din banii din care s-ar putea cumpăra rechizite fără ca Statul să cerșească bani în mod instituționalizat prin așa numitul Fondul Clasei. Care de altminteri e și ilegal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.