Susținut de autorități vs. omorât domeniul

4480

Poate nu știți, dar la Tîrgu-Mureș avem în vigoare o hotărâre, actualizată anual, prin care autoritatea publică stabilește „contravaloarea serviciilor prestate, de către Serviciul public – Administraţia domeniului public, pentru anul 2015 precum şi instituirea unor contravenţii şi sancţiuni aplicabile acestora”, așa cum a fost ea botezată la adoptarea ei, în 2014. Ea poate fi citită aici, iar dacă o faceți, veți vedea tot felul de taxe și tot felul de amenzi, unele cât se poate de firești, altele care ar putea fi regândite, iar unele chiar puțin hilare. E mult de discutat, dar ne vom opri asupra uneia dintre ele: „Taxa pentru afişaj pe panourile de afişaj aparţinând Primăriei municipiului Tîrgu Mureş”.

Am avut ieri un schimb de replici legat de organizarea de evenimente și cum dacă te asociezi cu Primăria Tîrgu-Mureș în vederea organizării unui eveniment, eludezi perfect legal aplicarea acestei taxe. Discuția a pornit de la Festivalul Hameiului de la Daneș, unde, aparent inexplicabil, Primăria Tîrgu-Mureș este partener. De fapt, administrația locală din Tîrgu-Mureș nu face nimic, dar pentru că apare sigla ei în materialele de promovare ale evenimentului, organizatorii nu mai plătesc această taxă. Ei, organizatorii, spun că evenimentul este unul 100% privat, cu „sprijin instituțional” doar. Și probabil că așa e, probabil că Primăria nu scoate nici un leu din cont pentru a sprijini acest eveniment. Și bine face. Ce nu face și totuși ar trebui, ar fi să încaseze taxa de afișaj și, fie să renunțe la a oferi „sprijin instituțional” (care de fapt în 99% din cazuri e doar un teritip pentru a evita plata taxei), fie să elimine taxa pentru ca toată lumea să joace după aceleași reguli. În caz contrar, vom continua să vedem evenimente în oraș (sau chiar aiurea prin județ, cum e cazul amintit mai sus) unde Primăria este partener, pentru că cineva din instituție așa a crezut de cuviință; în alte cazuri, când nu i-a plăcut organizatorul și/sau evenimentul, Primăria nu mai este partener, iar organizatorii sunt buni de plată.

Sunteți îndreptățiți poate să spuneți că, oricum, vorbim de o taxă mică. Da, aparent ea chiar este mică, la nivelul stabilit pentru 2015, de 5 lei/mp/zi de afișaj, câtă vreme un afiș A3 (dimensiunea minimă pe care e recomandat să o folosești în aceste cazuri) are undeva la 0,12 mp. Dar nu ajunge să promovezi un eveniment cu 2-3 afișe, ci trebuie să împânzești, dacă nu tot orașul, măcar zona centrală. Să luăm un minim de 100 de afișe care ar fi suficiente pentru a cuprinde toate panourile din zona centrală. 100 de afișe A3 înseamnă 12 mp, ori 5 lei înseamnă 60 de lei. Dar evident că nu merită să te obosești să pui un afiș pentru a-l păstra o singură zi, ci e nevoie de măcar o lună înainte de eveniment. Punem deci minim 30 de zile, așadar ajungem la 1.800 de lei.

Concerte de tot felul, expoziții, piese de teatru, workshopuri, conferințe pe nenumărate teme etc. se întâmplă în fiecare săptămâna la Tîrgu-Mureș. Unele pub-uri chiar au câte 3-4 evenimente de acest fel/săptămână. Evident că nu se duc să plătească această taxă la Primărie, ci se rezumă să facă 2-3 afișe pe care să le pună la intarea în local, dar la un eveniment mai mare nu mai au încotro și trebuie să iasă în comunitate. Să luăm un minim (care chiar e minim) de două evenimente/săptămână în care Primăria intră ca partener, asta înseamnă minim 3.600 de lei pe care i-ar putea încasa săptămânal, dar nu o face. Sunt 52 de săptămâni într-un an, adică minim 187.200 de lei pe care Primăria i-ar putea încasa și nu o face. E mult 41.600 de euro? E puțin? Nu știu, dar cred că în fiecare an cu banii aceștia s-ar mai putea amenaja niște laboratoare, zugrăvi și mobila niște săli de clasă sau orice altceva mai productiv decât pus o siglă pe niște afișe.

Și am vorbit aici de o promovare dusă la minim și un număr minim de evenimente/an. Pentru că dacă mărim dimensiunea afișelor (A3 se folosește destul de rar în practică), cheltuiala crește. Dacă punem și un banner de câțiva mp pentru promovarea unui eveniment, taxa e de 40 lei/mp afișat/zi (aici se plătește și dacă-l pui pe gardul casei tale). Dacă împarți și fluturași mai scoți din buzunar 25 lei/persoană/zi. Iar dacă mai creștem și numărul de evenimente, suma crește substanțial. Revenind însă la practica dublei măsuri extrem de subiective (pentru că nicăieri nu sunt stabilite criteriile după care Primăria intră ca partener în organizarea unui eveniment) – pentru unii partener pentru alții încasator – ea produce mai mult decât o simplă discriminare inofensivă. Puneți-vă în locul unui organizator de evenimente care vrea să organizeze un concert cu o trupă locală. Ca să respecți măcar simbolic o trupă, măcar 500-1.000 de lei tot trebuie scoși de undeva pentru onorariu. Tipărirea biletelor, locația, sonorizarea și un minim buget de protocol te mai costă câteva sute de lei. Ajungi pe nesimțite la 2.000 de lei cu cheltuielile ținute la minim. Ce faci pentru promovare în acest caz, când ți se spune că doar pentru afișaj ai de plătit 1.800 de lei (fără tipăritul sau conceperea afișului)? pui sigla Primăriei pe afiș sau îți dublezi bugetul evenimentului?

Sigur, la scară mai mare, la evenimente mai mari, suma nu se simte așa de tare, dar observați cum o taxă poate să inhibe organizarea mai multor evenimente cu și pentru localnici? Ce facem dacă respectiva piesă de teatru e un manifest civic împotriva primarului, mai intră Primăria ca partener? Sau dacă e o trupă locală de rock alternativ, formată din niște stundenți sau chiar liceeni care manifestă împotriva unui proiect edilitar?

Din nou dublă măsură și din nou subiectivism care denaturează piața. Și n-am vorbit despre concertele organizate „gratis” de Primărie, în care administrația locală pompează și bani ai contribuabililor. Cum mai faci față în aceste condiții concurenței total neloiale? Ce mai este în acest caz un eveniment „gratis”, când, în afară de edilii care-și fac imagine proprie, toată piața organizării de evenimente are de pierdut?

2 COMENTARII

  1. inexplicabil. penelistul florea si penelistul dobre dau banii pentru festivalul penelistului Mora. inexlicabil. explicabil tot la DNA. Florea e la a doua dedicatie, Dobre la prima. Cum se numeste folosirea banilor targumuresenilor in alte localitati?

  2. una buna: ce legatura are Centrul judetean pt cultura traditionala si educatie artistica Mures cu festivalul lui Mora? Raspuns, subordonare la penelist.

Dă-i un răspuns lui pistolnugine Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.