Grădinița fără mese și scaune – primul pas către libertatea de mișcare a preșcolarilor

8166

Citesc zilnic despre ”pedagogia centrată pe copil”. Această expresie, la noi, există mai mult în documente, planificări și programe școlare, decât în practică. Deși ”Școala activă”, înființată la începutul anilor 1920, cu membrii, precum Adolphe Ferrière, demonstrează că ACTIVITĂȚILE IMPUSE AU FOLOASE MINIME ÎN DEZVOLTARE, sistemul nostru educațional merge drept înainte, pe drumul bătătorit al realismului pedagogiei fondate prin 1600, de Jon Amos Comenius. Desigur, programa preșcolară a fost revizuită și există o oarecare apropiere de ”școala activă” și filosofia educațională al lui Loris Malaguzzi. Inițiativa există, însă deocamdată pe hârtie.

Practica ne arată cu totul altceva. Organigrama instituțiilor și mediul educațional nu s-a schimbat mult. Se alocă o sală și 1-3 cadre didactice unui număr mare de copii. Așa era organizat procesul instructiv-educativ înainte de 1989. Întreaga activitate educațională are loc într-o singură încăpere. Nu există săli special amenajate pentru lectură, pictură sau gimnastică, precum, de exemplu, în grădinițele Reggio Emilia, deși tindem să predăm după aceste principii. Nu e suficient să existe legea. Ca să fie aplicată, e nevoie și de un spațiu adecvat.

În cel mai fericit caz, grădinițele noastre, moștenite de pe vremea comunismului, au fost tencuite. S-au mai schimbat geamurile sau mobilierul din lemn masiv, cu tâmplărie din PVC, respectiv cu mobilă din PAL melaminat. Conceptul mobilierului a rămas tot cel creat de Maria Montessori acum 100 de ani. Chiar dacă Montessori este cea care spune că trebuie făcut pe măsura preșcolarilor, el nu au avut niciodată un rol central în pedagogia ei. Activitățile și jocul liber s-au desfășurat întotdeauna pe covor, oferind astfel copilului libertatea de a se mișca în voie și de a alege o activitate din cele oferite de pedagog.

În grădinițele noastre, sălile sunt foarte mici comparativ cu numărul copiilor care frecventează grădinița, iar noul mobilier nu a fost adaptat nevoilor actuale. Dacă pornim de la premisa că activitatea de bază a preșcolarului este jocul și aplicăm o pedagogie centrată pe copil, precum ne cere programa școlară în vigoare, mesele și scaunele ar trebui să fie doar unelte ajutătoare în procesul instructiv-educativ. La baza pedagogiei centrate pe copil stă spațiul educațional mare, în care copilul are libertate de mișcare și exprimare. Mesele și scaunele au un rol aproape nesemnificativ. Astfel, e de neînțeles, de ce este nevoie de câte o masă la doi copii, într-o sală mică, unde activitatea copiilor este stânjenită de acestea. O masă rotundă, sau chiar mobilă, la care să se așeze 5-6 copii, ar fi suficientă pentru o grupă. Sau, de ce nu, am putea renunța cu ușurință la ele. Dacă educația e centrată pe copil, în adevăratul sens al cuvântului, îmi e greu să cred că douăzeci de copii vor fi motivați zilnic, să participe toți odată, la o singură activitate, care se desfășoară la masă. Nu am fi primii care renunțăm la mobilierul clasic într-o instituție de învățământ. Suedezii l-au scos chiar și din școli, creând un mediu educațional atractiv și modern pentru elevi.

Mesele și scaunele sunt principalele unelte, prin care copilul este constrâns să participe la anumite activități ”educative” la grădiniță. Copilul este imobilizat din momentul în care se așează la masă. Stă într-un singur loc și tace, deci este mai ușor de supravegheat de către adult. Oprimarea lui este ascunsă după presupuse obiective educaționale, precum dezvoltarea creativității. Lucrările copiilor, expuse pe holul instituțiilor, arată cu totul altceva. Aceste activități desfășurate în numele creativității și dezvoltării intelectuale, chiar dacă le denumim, modelaj, lucru manual sau pictură, de cele mai multe ori, nu-și ating scopul. Din contră, uniformizează gândirea și obligă copilul să se conformeze șabloanelor impuse de cadrul didactic. Într-un mediu, unde obiectivul principal este stimularea creativității, cum se poate întâmpla ca zi de zi, lucrările tuturor copiilor să fie identice?

Mobilierul clasic, folosit în grădinițe, favorizează uniformizarea și încurajează folosirea unor metode didactice, care încalcă drepturile copilului. Dacă numărul meselor ar fi reduse, copiii n-ar mai petrece atât de mult timp, nefăcând nimic, sau participând la activități aparent educative, iar cadrul didactic ar fi motivat să găsească alte metode de predare, decât cele tradiționale.

Hârtia și creionul nu sunt singurele unelte ce pot fi folosite pentru dezvoltarea creativității sau motricității fine. Pictura, de exemplu, poate fi realizată pe un șevalet. Există multe forme și tehnici prin care copiii se pot exprima, precum desenul pe asfalt în curtea grădiniței, desen în griș, desen în nisip, pictură cu cacao, pictură pe sticlă etc.
Noțiunile de matematică pot fi predate prin joc. Jucăriile, dezvoltate de Fröbel și de Montessori, sunt printre cele mai eficiente și astăzi, ceea ce privește învățarea bazelor matematicii de către preșcolari. Nici pentru folosirea acestora nu avem nevoie de mese.

Nu există reglementări, care să oblige cadrele didactice să folosească mese și scaune în săli. Cu toate acestea, ele sunt nelipsite în mai toate grădinițele. Copiii noștri nu au nevoie de ele. Grădinița ar trebui să le ofere mai multe jucării educative, un spațiu mai generos și libertate de mișcare.

Imola Ognean

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.