Cum să-ți faci un partid

16901

După o perioadă considerabilă de timp în care am militat pentru liberalizarea vieții politice din România și după ce a fost adoptată această falsă reformă electorală, ne-am făcut partid. Aceeași 3-4 care ne bem aproape zilnic cafeaua și „facem politică”. Cum ne mai întreabă din când în când cunoscuți și necunoscuți care n-au avut niciodată de-a face cu viața politică din România, iar acum au auzit că nu mai trebuie să minți și să falsifici semnături ca să-ți faci partid, cum se face un partid, cred că e util să dăm câteva sfaturi. E bine ca dacă până anul acesta doar un procent infim de sub 5% din populația României era înscrisă într-un partid politic (adică baza de selecție pentru toți cei care ne conduc), acest număr să crească. Iar ca să crească, e nevoie de oameni noi și partide noi. Revenind, ce trebuie să faci ca să ai un partid?

1. În primul rând e bine să te (să te sau să vă gândiți pentru că după modificarea legii e nevoie la înregistrare doar de 3 membri fondatori, fără alte semnături suplimentare) gândești și să planifici cum anume ai vrea ca acel partid să se poziționeze și să se comporte în societate, dacă vrei să fie unul cu caracter local, județean sau național și în funcție de asta să te gândești cum să redactezi Statutul și Programul Politic. Cel mai important este Statutul, pentru că este de fapt legea de guvernare, organizare și funcționare a structurii. Cum scri în el că se selectează membri, alege conducerea, revocă, dezbat proiecte, propun candidați etc. așa se va întâmpla. Teoretic e cel mai simplu document de obținut la dosar, pentru că trebuie doar să te pui la calculator și să-l scri, însă e cel mai important. Noi am lucrat cu ajutor din partea cuiva pregătit în științe politice, dar l-am adaptat nevoilor noastre. Atenție, înainte de finalizare recitiți Legea Partidelor republicată și vedeți referirile de la articolul 10 care spun ce anume e obligatoriu de trecut într-un statut. La fel, Programul Politic trebuie să reflecte gândirea și preocupările voastre, ale fondatorilor, pentru că e ghidul de derulare a viitoarei activități. Nu e indicat să fie foarte detaliat, însă e indicat să fie cuprinzător. Elaborarea acestor documente a durat în cazul nostru 1-2 luni. După care vine partea birocratică.

2. Dovada spațiului. Pe modelul de înființare a unui ONG, și partidul are nevoie de un sediu. E nevoie de contract de comodat sau de închiriere, cele două fiind cele mai comune.

3. Actul constitutiv este de asemenea similar cu cel de la înființarea unui ONG. În el apar datele mebrilor fondatori și, într-o formulare juridică, ce-și propun aceștia. Găsiți online modele.

4. Semnul grafic al partidului, logo-ul sau însemnul electoral. Spuneți-i cum vreți, în practică e doar o siglă. Dacă o faceți color, trebuie să aveți la dosar și varianta alb-negru.

5. Dovada deschiderii contului bancar. Și partidul, tot la fel ca ONG-ul, are nevoie de un cont deschis înainte de înregistrare, iar la dosar trebuie depusă dovada deschiderii lui.

6. Constituirea unui patrimoniu minim. Adică trebuie ca partidul să dețină ceva, niște bani în cont de regulă. Nu este reglementat ce anume și cât, cum e la ONG, unde este prevăzut că trebuie virați în cont minim contravaloarea unui salariu minim brut pe economie, bani de care după înregistrare puteți dispune, dar e nevoie de un minim patrimoniu.

7. Declarația președintelui fondator privind sediul și patrimoniul. Nici aici nu există în lege un model de urmat, deci o puteți face după modelul clasic al unei declarații.

8. Tabel cu lista de semnături a membrilor fondatori. Este reglementată în Legea Partidelor republicată la art. 19.

9. Declarația pe propria răspundere a persoanei care a întocmit lista. Și acest document este reglementat de aceeași lege la art. 19 alin. 2.

10. Câte o declarație pe propria răspundere a membrilor fondatori privind apartenența politică. Rostul acesteia e ca să vadă instanța că fondatorii nu sunt membri ai unei alte formațiuni politice. Da, e absurd, în alte țări nu e interzis să faci parte din mai multe partide, ca să poți înființa unul nou, dar la noi uite că e.

11. Cerere de înregistrare a partidului adresată Tribunalului București. „Reforma” electorală n-a schimbat această aberație, așa că indiferent de unde sunt fondatorii și la ce nivel urmează să activeze partidul, el trebuie înregistrat la Tribunalul București, singura instanță din România competentă să facă această treabă. Sau cel puțin așa cred actualii parlamentari care au înfăptuit „reforma”.

12. Copii după cărțile de identitate ale membrilor fondatori. Atenție, copiile trebuie certificate cu originalul.

13. Taxa judiciară de timbru în cuantum de 300 lei. Trebuie depusă la dosar chitanța în original – e bine să nu scăpați din vedere acest detaliu.

14. Dovada publicării unui anunț într-un ziar central de mare tiraj că s-a depus cererea de înregistrare a partidului la Tribunalul București. Anunțul poate fi scurt și la obiect, la mica publicitate, nu e nevoie de complicații. La fel, e o aberație absolut inutilă perpetuată și după „reformă”. Anunțul se publică în termen de 3 zile de la depunerea cererii de înregistrare.

15. Tot dosarul acesta îl multiplicați în minim 5 exemplare. Logica pentru care e nevoie de atâta maculatură e că sunt 3 membri fondatori, un exemplar trebuie să rămână la instanță și un exemplar va fi transmis Ministerului Public.

16. În fine, deși nu este prevăzut nicăieri în lege, nouă instanța ne-a solicitat ulterior depunerii dosarului și cazierele judiciare ale membrilor fondatori. Deh, domnul judecător a vrut să fie mai catolic decât Papa.

Dacă toate merg bine și nu contestă nimeni înregistrarea, partidul e oficial înregistrat așa cum zice în lege la art. 22: „Partidul politic dobândește personalitate juridică de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței privind admiterea cererii de înregistrare”.

5 COMENTARII

  1. Salutare!

    Crezi că ai avea puțin timp să mă ajuți cu documentele/modele necesare pt. inființarea unui partid?
    Nu am nevoie decât de modele și probabil puțin conținut să-mi fac o idee.

    Mulțumesc mult și o zi bună!

    PS: mă poți contacta pe email

  2. Da vreau sa particip eu unu am si un nume si o platforma de propus

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.