Interviu cu Christina Hartl-Prager

2442

Expoziția semnată de Christina Hartl-Prager este prima dintr-o serie de trei expoziții adunate în seria „Eight Present Artist”. Această serie reuneşte experienţele mai multor artişti contemporani şi modul prin care aceştia se raportează la oraşul Târgu Mureş. Am vorbit cu Christina Hartl-Prager despre lucrările ei care vor fi vernisate joi, 5 noiembrie, la Camera K’arte.

Te-ai întors la Tîrgu-Mureș pentru al doilea proiect, care a fost prima ta experiență aici?

Prima mea experiență aici a fost accidentală, ca să fiu sinceră. N-a fost decizia mea, a fost decizia uneia dintre colegele cu care am lucrat la acel proiect. Am vrut să venim în România, iar ea are ceva rude aici la Tîrgu-Mureș, așa că am decis să venim aici. A fost un proiect pe termen mai lung. Ne-a luat un an și jumătate ca să-l pregătim așa că, mă gândesc acum că sunt de fapt pentru a cincea sau a șasea oară la Tîrgu-Mureș. Ceea ce e o nebunie absolută…

De ce o nebunie așa de mare?

Nu știu… Dacă pleci în străinătate, în mod normal alegi o metropolă mai mare. Și spun nebunie în sensul bun, pentru că e absolut minunat, am posibilitatea să merg puțin mai profund în acest context cultural.

De ce Tîrgu-Mureș acum și spune-ne ceva despre subiectul acestui proiect, la care înțeleg că încă lucrezi.

Prima dată a fost în 2010-2011, iar acum Studioul B5 m-a invitat pentru o rezidență de două săptămâni în luna august a acestui an. Am făcut o călătorie prin România ca să-mi realizez fotografiile, iar acum m-am întors pentru expoziție, care va avea loc mâine.

Am văzut că în lucrările tale încerci să izolezi anumite obiective industriale și să ni le prezinți. Cum le-ai ales?

Eu le numesc habitate industriale și le-am ales în primul rând pentru că unul din celelalte proiecte ale mele consta în a fotografia clădiri absolut normale, clădiri care nu sunt deloc interesante în sensul istoriei culturale… Și am făcut o cercetare legată de România și am ajuns la concluzia că România are o uriașă bogăție de resurse naturale, de la petrol, la cărbune, aur… Am fost realmente fascinată, așa că am început să caut zone industriale din România pe care să le fotografiez. Una din zonele mele de interes în munca mea este, la fel cum fac cu clădirile, e să fiu foarte interesată de detalii și forme din habitatele urbane. Metoda mea este aceea de a șterge contextul într-un fel. Iau un marker permanent negru și desenez peste tot ce în accepția mea nu este interesant. Așa că rămâne ceva și, ceea ce se va putea vedea mâine este ceea ce am extras din zonele industriale în așa fel încât să le fac independente. Devin astfel un amestec foarte frumos de utopie și distopie, într-un fel. Și da, asta e.

Părerile sunt destul de împărțite. Laura interpretează lucrările tale într-un fel diferit față de tine. Ce încerci tu să ne spui cu aceste lucrări?

Te referi la cele industriale?

Da.

În primul rând nu încerc să spun nimănui ceva. Cred că partea bună e că poți să vezi în felul tău. Și asta e important pentru mine. Dar, bineînțeles, eu le văd mai mult ca… în timp ce pun deoparte contextul, nu declar unde sunt făcute pozele, așa că cine le vede nu știe că e România. Ar putea fi de oriunde. Acesta e un lucru important, pentru că proiectul cu casele l-am făcut în cinci țări diferite, așa că e important să șterg contextul cultural și să o aduc în față fără această specificitate națională sau patriotică. Cred că ce s-ar putea întâmpla dacă vezi aceste lucrări este să vezi toate aceste chestii industriale, să vezi un altfel de frumusețe, care e dificil de văzut într-un peisaj, într-o fotografie normală. Ce se întâmplă atunci când o scot din contextul ei, este că, așa cum am spus, devine mai mult o insulă de utopie sau un habitat, care este aproape un spațiu locuibil. Poți să vezi propria istorie, istoria comunismului, capitalismului, poți să le explorezi într-un alt fel.

Comentarii Facebook

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ