Ce-i de făcut?

2734

Stau și citesc de trei zile o cantitate considerabilă de informații și opinii. Cred că s-a spus tot și, pe alocuri, un pic prea mult. E normal să apară și opiniile care sar complet calul, pentru că situația este oricum numai normală nu. Nu vreau să scriu nici un rând în plus față de ce s-a spus legat de tragedie, cu convingerea că acum ar trebui să ne concentrăm pe indentificarea exactă, onestă, corectă a cauzelor și remedierea lor. În primul rând mă refer la legi, pentru că ele sunt cele care guvernează sistemele și funcționarea lor (iar acolo unde sunt proaste, și sunt convins că o analiză riguroasă o să găsească facil aceste defecte, ele să fie corectate), apoi mă refer la aceste sisteme, apoi la oameni și, acolo unde ei au greșit, să fie sancționați.

Dar prima mea reacție a fost legată de propria-mi siguranță. De locurile în care umblu și potențialele pericole la care mă expun. Abia lunea asta am văzut cu adevărat pentru prima dată extinctorul de la biroul la care lucrez, deși cred că stă acolo de multă vreme. Și sunt convins că nu sunt singurul, pentru că în aceste momente e firesc să te gândești retrospectiv și analitic la propria siguranță.

În acest sens probabil că s-a gândit și prefectul Lucian Goga să ne dea asigurări că totul este ok. Din păcate ori vorbește în necunoștință de cauză când ne dă aceste asigurări, ori pur și simplu minte. Un pic și mai deplasată mi se pare reacția șefului ISU Mureș, care în aceeași știre amintită mai sus ne spune că „Din baza noastră de date a fost o singură locaţie fără autorizaţie, însă noi dăm autorizaţie pentru cei care ne solicită acest lucru. Dacă sunt locaţii care nu ne-au solicitat autorizaţii, nu avem de unde să ştim că ele funcţionează”. La dumnealui premiza necunoașterii problemei cred că nu-și are locul, așa că aș spune că pur și simplu minte. Într-o conversație privată, cu cineva de pe circuitul avizărilor (din Mureș, nu de aiurea din țară) am aflat că mulți avizatori sunt corupți și nu respectă legea, deci rezultă avize finale care de fapt nu mai reflectă nimic decât o muncă birocratică inutilă. Sunt proiectanți care semnează orice, sunt ingineri care semnează orice și, într-adevăr, sunt manageri, proprietari sau simple persoane fizice care sunt destul de inconștiente să ceară aceste nereguli și să le obțină ocolind legea. E un sistem putred și toți din el știu asta, la fel ca și toți cei care au avut de-a face cu el.

Mai mult decât atât, când spun că șeful ISU minte, spun pentru că e absolut imposibil să te apuci de lucru la zugrăvitul unui perete exterior, fără ca Poliția Locală să nu vină să te întrebe de avize. Există o evidență a imobilelor și obiectivelor cu probleme, există o evidență a activităților care se desfășoară în condițiile lipsei avizelor complete necesare funcționării, iar toate acestea sunt cunoscute din interiorul circuitului de avizare. De la cei mai mărunți funcționari, până la șeful ISU, cel de la Inspectoratul de Stat în Construcții, Primărie etc.

Și ca să vă dau un exemplu și mai concludent în susținerea argumentației, amintiți-vă vă rog fiecare început de an școlar care începe cu unități de învățământ care n-au toate avizele de funcționare în regulă. Iar știrile circulă o săptămână-două în presă, după care un an de zile ne facem că problemele nu există. Ba mai mult, primim asigurări de la Prefect că totul e în regulă. Nu, nu e în regulă, domnilor! Așa că dacă tot vă plătim din taxe și impozite, aveți vă rog decența și, în loc de minciuni, să vă faceți treaba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.