La momentul privatizării SC Drumuri și Poduri SA, societate aflată până în 2006 în portofoliul Consiliului Județean Mureș, situația nu era deloc roz. Datoriile societății se ridicau la 28 de miliarde de lei vechi (2,8 milioane RON), iar o parte din active erau ipotecate, după ce societatea luase un credit de 300.000 RON numai ca să nu intre în faliment. Deja se împlineau câțiva ani de zile în care socaietatea nu mai făcea față competiției cu firmele private și nu reușea să iasă dintr-un declin continuu. Evident, problema căpăta și conotații sociale, întrucât la mijloc erau câteva sute bune de angajați pe care îi păștea concedierea. Evident, nimeni nu-și punea problema că, cel puțin o parte din concedieri, sunt firești și sezoniere la mai toate firmele de construcții. Consiliul Județean a reușit într-un final să scape de această gaură neagră care, nu numai că nu-i aducea profit, dar producea deja pierderi de ani de zile. Proprietarul MBO la acea vreme Mircea Mureșan a achiziționat societatea, au fost ceva discuții pe marginea sumei plătite, a se vedea aici, de pildă, însă Consiliul Județean a reușit atunci să scape de o mare bătaie de cap.
Nimeni nu a regretat în sine tranzacția, chiar dacă o vreme s-a mai vorbit despre cuantumul sumelor plătite, dacă suma de bani încasată de CJ a fost sau nu corectă. CJ a avut o societate pe care era evident că fie n-a știut să o managerieze ca să facă față concurenței, fie cineva a parazitat-o și oricât de bine ar fi fost condusă, rezultatul ar fi fost același – privatizare sau faliment. Iată de pildă o hotărâre din 2002, cu patru ani înainte de privatizare, când CJ pompa bani în societate în speranța că va reuși apoi prin negocieri să o vândă.
Acest episod, terminat totuși într-o notă pozitivă, a dovedit încă o dată că pe piața liberă e bine ca Statul, în cazul de față reprezentat de CJ, să se rezume la rolul de arbitru, nu și acela de jucător, pentru că nu e treaba lui să joace. Iar când se încăpățânează să joace, joacă prost. De atunci, reparațiile, lucrările de întreținere, plombări, deszăpezire, reabilitări etc. – în principiu cam orice se întreprinde pe un drum din portofoliul CJ – se fac de către firme private, cel mai adesea în urma unor licitații. Așa cum e firesc și se face oriunde în lumea civilizată.
Ei bine, lucrurile nu se opresc însă aici. Pentru că, după ședința de joi 16 iulie, constat cu surprinde că CJ tinde să recreeze acea societate pe care în 2006 a reușit cu greu să o privatizeze. Mai exact aprobă din bugetul propriu 3 milioane de lei pentru „Amenajare sediu pentru Serviciul de Întreținere Drumuri Județene”. Hotărârea integrală e disponibilă aici, iar dacă aveți răbdarea să citiți și expunerea de motive, veți observa intențiile CJ: „În imobilul supus atenţiei se doreşte crearea unor spaţii adecvat pentru parcarea şi depozitarea utilajelor din dotarea serviciului şi accesoriilor acestora, spaţii pentru personalul care va manipula şi deservi utilajele, vestiare, grupuri sanitare, birouri, magazii şi alte ateliere/anexe care sunt necesare desfăşurării activităţilor specifice”. Iată deci cum CJ se pregătește să dețină utilaje și sediu distinct pentru un serviciu care să presteze lucrări pe drumurile publice.
De ce e nevoie de alocarea unor resurse importante pentru a crea o infrastructură cu care mai apoi să concurezi pe piața serviciilor oferite oricum de societăți private? Și mai ales de ce nu vrea CJ să înțeleagă, dacă nu la nivel de principiu, atunci din experiența SC Drumuri și Poduri SA, că asta nu se poate termina decât cu faliment sau privatizare?
