Consilierii locali au votat joi amplasarea unei noi statui la Tîrgu-Mureș. La baza Cimitirului Eroilor, s-a aprobat astfel amplasarea unui bust care îl va înfățișa pe eroul pașoptist Constantin Romanu Vivu. Cel care dă numele unei străzi din Tîrgu-Mureș și a unui liceu în Teaca, județul Bistrița-Năsăud, este, potrivit acestei surse: „Alături de titanii generaţiei sale, unii mai înzestraţi cu daruri dumnezeieşti, alţii mai favorizaţi de împrejurări, înălţându-se în viaţă şi în istorie ca nişte vârfuri de munţi ale sufletului valah, Constantin Romanu-Vivu, cel mort la 28 de ani, cu ţeasta zdrobită de pietre şi cu trupul ciopârţit de cuţitele şi de bâtele ucigaşilor, la margine de drum, în localitatea Sângeorgiu de Mureş, împlinindu-se 160 de ani, de la jertfirea vieţii sale pe altarul sângeros al neamului românesc”. Un fel de semizeu, dacă luăm ad-literam această descriere.
Dacă verificăm și niște surse mai puțin înflăcărate, dar tot românești, cum e aceasta de pildă, aflăm despre acțiunile sale de la 1848, următoarele: „La 15 decembrie prefectul Romanu Vivu ajunge la centrul de comandă al Legiunii XII de la Reghin. De la Reghin prefectul porneşte cu trupele sale spre Gurghiu spre a dezarma pe secuii aflaţi acolo. Între 19 şi 23 decembrie a dus acţiuni de dezarmare a miliţiilor ungureşti şi secuieşti din satele de pe cursul Mureşului, până la Deda. La 23 decembrie dezarmează satele Pănet, Şilea şi Cuieşd, apropiindu-se foarte mult de Târgu Mureş. În seara zilei de 24 decembrie se află în faţa porţilor oraşului Târgu Mureş, care i se deschid de către maghiari fără a i se opune rezistenţă. Legiunea nu se va putea menţine însă în oraş şi se va retrage în curând datorită înaintării generalului insurgent Bem, cu forţe militare superioare. După retragerea din Târgu Mureş prefectul Romanu Vivu s-a aflat la Reghin, de unde porneşte în ianuarie 1849 spre Topliţa. La 20 ianuarie poposea în cătunul Gudea, comuna Stânceni. Aici a fost capturat de o trupă de secui. Au căzut în prizonierat alături de prefect şi viceprefectul Ştefan Moldovan, unchiul său, tribunul Ioan Maior şi tribunul Ioan Naste. Cu toţii au fost puşi în lanţuri şi trimişi la Târgu Mureş şi judecaţi de un tribunal unguresc. Tribunalul nu a dat nici o sentinţă în cazul lor, ci a dispus să fie trimişi la tribunalul din Debreţin, Ungaria. La 28 sau 29 ianuarie 1849, Constantin Romanu Vivu şi viceprefectul Ştefan Moldovan au fost urcaţi într-un car tras de vaci spre a fi duşi la Debreţin. Abia ieşiţi din Târgu Mureş, în comuna Sângeorzul de Mureş, au fost atacaţi de civilii unguri şi ucişi în bătaie, în hotarul localităţii. Cadavrele celor doi au fost aruncate apoi într-un şanţ, unde au fost lăsate să zacă trei zile. După aceste câteva zile cele două trupuri au fost ridicate din şanţ de către cetăţeni din Târgu Mureş şi înmormântate.”
Așadar, ne găsim în orașul autoproclamat de către actualul edil ca fiind al armoniei și bunei înțelegeri inter-etnice, așa cum de altfel spunea domnul primar aici: „Voi scrie pe toate actele care ies din Primărie un motto, că Târgu-Mureşul este oraş al armoniei şi nu al conflictelor”. Iar în acest oraș, executivul Primăriei Tîrgu-Mureș, propune consilierilor amplasarea unui bust care să reprezinte o figură marcantă a majorității românești. Această figură marcantă a populației românești din Tîrgu-Mureș a avut ca vârf de carieră în activitatea profesională coordonarea militară a unei bucățele din conflictul complex de la 1848, în care, s-o scurtăm, populația maghiară s-a ciocnit în conflict direct și deschis cu cea românească. Totodată, moartea acestui personaj istoric a intervenit brutal, inuman după orice standard modern, din cauza părții maghiare.
Sigur că 1848 este un moment cheie în afirmarea națională a românilor, un moment fără de care nu puteam vorbi despre România, statul național de azi, așa bun sau mai puțin bun cum e el organizat. Dar ne afăm totuși într-o Transilvanie care, cu toate modificările etnice substanțiale petrecute de atunci încoace, încă este o zonă cu un mixt etnic extrem de interesant, de la care ne revendicăm cultural și de unde ne vine o bogăție inestimabilă pe care, regretabil, de multe ori o ignorăm. În Tîrgu-Mureș, orașul a cărui istorie recentă a cunoscut, extrem de regretabil, un nou episod conflictual inter-etnic cu caracter medieval, după umila-mi părere e total nediplomatic, fără tact să amplasezi un bust care să amintească de un episod conflictual româno-maghiar. Eu personal nu înțeleg cum amplasarea unor monumente care fac referire la momente conflictuale poate să aducă armonie.
Despre irelevanța turistică a acestui tip de monumente, o să revin și cu alte ocazii.
Copac fain