În următoarea ședință de Consiliu Local, unul din punctele de pe ordinea de zi va fi Proiectul de hotărâre privind acordarea de stimulente educaționale. Scopul este menționat încă din prima parte a expunerii de motive: „În scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi al creşterii accesului la educaţie a acestora”.
Pomana electorală a fost instituită anul trecut, prin Legea nr. 248/2015, care a apărut în toamnă, în timpul guvernării PSD. Deși banii sunt repartizați de primării, care gestionează efectiv procedura primirii cererilor, le aprobă și alocă efectiv tichetele, fondurile pentru acest program vin direct de la bugetul de stat, din TVA.
Condițiile din lege sunt următoarele: „Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familii defavorizate în condiţiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele criterii: a) vârsta minimă a copilului este de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului şcolar curent – copiii pot fi înscrişi la grădiniţă şi înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spaţiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani; b) vârsta maximă a copilului este de 6 ani, împliniţi după data de 1 septembrie a anului şcolar curent, în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale metodologiei de înscriere în învăţământul primar; c) venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.”
Evident, tichetele vor ajunge la părinții acestor copii și, în afară de interdicția de a fi folosite pentru achiziția de produse din tutun sau băuturi alcoolice, nu prea sunt restricții. Și acum revenim la vechea problemă a finanțării din educație, care în acest moment, orice s-ar spune și orice ar prevedea legile, cade la un moment dat și pe umerii părinților. Radu Bălaș a explicat aici foarte bine de ce și cum.
Și atunci să revenim la esența problemei, adică acele cazuri sociale când părinții au resurse financiare extrem de limitate. Dacă aleg totuși să-și înscrie copilul la grădiniță, iar acolo li se va cere bani de fondul clasei, de materiale didactice sau de papetărie, de hârtie igienică la baie și așa mai departe (toate fiind cheltuieli pe care Primăria ar trebui să le suporte din bugetul local potrivit legii) „în schimbul” unor tichete sociale la care nimeni nu poate garanta că vor fi cheltuite pentru susținerea procesului educațional al copilului, e cam greu de crezut că tichetele vor cântări prea mult.
E firesc în atare situație să te întrebi de ce Statul nu-și axează eforturile mai întâi în punerea la punct a bazei materiale pentru ca elevii (sau preșcolarii în cazul de față) să aibă toate condițiile necesare pentru derularea procesului educațional (astfel încât să nu ne mai furăm căciula prin „fondul clasei”), în loc să tot încerce aceste artificii care, în cel mai fericit caz, funcționează parțial?
