Am vorbit ieri puțin despre concurența neloială pe care Primăria o face în aumite domenii asumându-și rolul de jucător și arbitru care poate schimba regulile în anumite domenii și elimina concurența atunci când nu-i convine. Ne-am oprit în special asupra fondurilor pe care Primăria alege să le cheltuiască intervenind în anumite domenii unde nu e treaba ei să intervină.
Azi vreau să intrăm mai în detaliu în zona culturală, unde Primăria este de departe cel mai mare operator din județ. Nu numai dacă luăm în considerare sumele investie, așa cum am văzut ieri, ci și prin prisma patrimoniului cu care activează discreționar, vom vedea imediat de ce, pe piața evenimentelor culturale.
Am încercat la un moment dat să cerem Primăriei să ne dea lista cu spațiile pe care le are și le pune la dispoziția ONG-urilor din oraș la prețuri preferențiale. În răspunsul dat AMPER pe această temă, de fapt Primăria ne-a mințit în față spunând că ele nu există:
Cu câteva zile mai devreme, pe atunci consilier local, Ioana Roman comunica următoarele:
„Mai întâi iată spațiile care la acest moment sunt disponibile:
1. str. Bolyai nr.36 – 69,14 mp aflat la subsol.
2. str. Gheorghe Doja nr.9 – 47,90 mp la mansarda.
3. p-ța Trandafirilor nr.38 – 18,10 mp.
Datele le-am aflat de la Locativ, societatea care se ocupă de administrarea spațiilor deținute de autoritatea locală. Aceste date sunt comunicate compartimentului specializat din cadrul primăriei, compartiment care la rândul său pune în aplicare procedura de atribuire a spațiilor. Sunt surprinsă de răspunsul atât de laconic pe care l-a primit AMPER-ul. Nu cred că reprezintă o practică, dar dacă te adresezi compartimentului indicat din cadrul primăriei și citești din nou fraze ca cele de mai sus, înseamnă că sunt naivă și m-am înșelat.”
Trecând peste miunciuna Primăriei, știm cu toți că există în Tîrgu-Mureș ONG-uri care activează de ani de zile în aceleași spații, unele în zone centrale foarte bune, la prețuri preferențiale, sub cele ale pieței. În această situație sunt cel puțin 3 bastioane ale cetății, unde funcționau înainte de renovarea acesteia, trei trupe independente de teatru. Ceea ce e foarte bine. Ce e mai puțin bine, e că, niciodată contractele de chirie nu s-au semnat în mod transparent, în urma unui apel public de proiecte sau printr-o selecție publică de orice fel în care oricine ar fi fost interesat să fi avut șanse egale de a obține acele spații.
Ce face între timp concurența care nu are cunoscuți în Primărie? Păi are parte de un tratament discriminatoriu și n-are decât să-și caute alte spații. Și, din feririce, are câteva opțiuni din care să aleagă pentru că Tîrgu-Mureș e totuși un oraș cu destul de multe săli mai mici sau mai mari pentru spectacole. Doar că, acele tarife preferențiale pe care Primăria le oferă celor de la cetate, dar nu numai, sunt departe de prețurile la care concurența poate închiria de la Teatrul Național, de pildă. Teatru care, tot netransparent (după publicarea articolului am avut o discuție privată cu directorul Teatrului Național, care a înțeles că e normal ca acele tarife să fie afișate pe site, așa că începând de azi, 23 februarie, ele pot fi consultate aici), practică niște tarife destul de mari. Netransparent pentru că prețurile nu sunt afișate pe site. Cu toate acestea, am reușit să le obținem:
Acum puneți aceste tarife față în față cu unele preferențiale oferite de Primărie ONG-urilor, despre care am reușit să obținem informații aici. Așadar, 0,5-0,8 lei/mp/lună față de tarifele oferite de Teatrul Național, e evident și vădit un tratament cu dublă măsură, discriminatoriu.
Cum s-ar putea corecta această anomalie? Sunt cel puțin două-trei soluții:
1. Fie Primăria se decide să gestioneze singură spațiile și afișează aceleași tarife pentru toată lumea, după modelul Naționalului, fără să facă contracte de chirie anuale. Sau, tot pe chirie, dacă vrea să le închirieze pe câte un an, atunci să anunțe această intenție și să facă concurs de proiecte în fiecare an, urmând ca oricine este interesat să participe cu șanse egale la competiție.
2. Fie, a doua mare variantă, pentru ca să se păstreze o continuitate, dar șansele să fie totuși egale, să folosească instrumentul concesiunii, dar tot transparent și tot prin licitație anunțată public dinainte, pentru ca oricine este interesat să poată participa cu șanse egale.
E evident însă că aceste șanse egale de care tot amintim noi nu sunt în practica celor de la Primărie, regula fiind tocmai anormala dublă măsură, ce duce în final la concurență neloială. Concurență la care, gluma de instituție numită Consiliul Concurenței, asistă impasibilă de ani de zile.
